Conferinta Bucuresti

Evenimentul se adresează specialiștilor de profil și va include, pe lângă prezentarea noilor produse ale firmei elvețiene, lansarea oficială a unei ample platforme online menită să le faciliteze utilizatorilor munca de proiectare și evaluare a lucrărilor ce necesită echipamente de avertizare la incendiu marca SECURITON. Dan Penghis, Sales Manager, precizează că echipa Fire Security Systems a dezvoltat această platformă unică în România pentru a veni în întâmpinarea cerințelor partenerilor companiei și pentru a le simplifica în cât mai mare măsură unele activități specifice departamentelor de proiectare și evaluare. Mihai Bereczki, Directorul General al companiei adaugă: ”După mai multe săptămâni de testare intensivă, ne-am declarat în sfârșit mulțumiți. Iar dacă noi suntem mulțumiți, ne așteptăm ca platforma să satisfacă toate așteptările clienților, pentru că exigențele partenerilor noștri au fost parametrii principali de testare pe care i-am luat în calcul”.

 

SECURITON AG este unul dintre cei mai importanți producători europeni de sisteme de detecție și avertizare la incendiu. Compania, fondată în Elveția în 1948, are o lungă istorie marcată de importante inovații în domeniu, iar sistemele sale de detecție prin aspirație sunt folosite chiar și pentru situri complexe, de foarte mari dimensiuni, cum ar fi Acceleratorul de particule de la Geneva – Large Hadron Collider (LHC), al Organizaţiei Europene pentru Cercetare Nucleară (CERN) sau în viitorul centru ELI-NP (Extreme Light Infrastructure Nuclear Physics) din București-Măgurele. Securiton investește permanent în cercetare și dezvoltare pentru a oferi tehnologii performante de detectare eficientă a fumului, căldurii sau flăcărilor, combinându-le cu soluții software de ultimă generație, adaptabile și personalizabile pentru o gamă vastă de aplicații: clădiri și centre comerciale, industriale sau de telecomunicații, stații de utilități publice, tuneluri, depozite și multe altele.

 

Partenerul din România al firmei SECURITON AG, compania Fire Security Systems este o companie tânără și dinamică ce dispune de o echipă de profesioniști cu experiență de până la 20 de ani vechime în proiectare, instalare, sprijin tehnic și service pentru sistemele de avertizare la incendiu. Prin proiectul ”Academia Securiton”, demarat în 2014, Fire Security Systems își propune să creeze coeziune între principalii jucători de pe piața instalării de sisteme antiincendiu din România, să-i țină la curent cu noile tendințe de pe piața mondială și să le prezinte cele mai noi și mai performante produse ale partenerului său elvețian.

 

Evenimentul din data de 8 octombrie este cea de-a 5-a conferință a Academiei Securiton, la care au fost invitați peste 100 de specialiști cu renume în domeniu, majoritatea făcând parte din ARTS - Asociația Română pentru Tehnică de Securitate